Vorbitorii de limbă germană vor considera probabil foarte util acest proiect de digitalizare a unor cărţi: Digi 20 al Bayerische StaatBibliothek. Conţine o rubrică specială dedicată cărţilor de teologie, care la rândul ei cuprinde o subcategorie cu cărţi pe biblice şi Iudaism.

Astăzi, pe site-ul L’Arena.it, s-a dat publicităţii descoperirea unei biserici paleo-creştine în Turkmenistan, care reprezintă cel mai vechi edificiu creştin din această zonă, datând din secolul al III-lea. Această descoperire se leagă de misiunea de propovăduire a Sfântului Apostol Toma şi a ucenicilor lui în această zonă, după cum atestă unele texte creştine din secolele IV-VI.

Redau mai jos traducerea ştirii prezentă pe site-ul L’Arena.it. De asemenea, recomand vizualizarea fotografiilor şi informaţiilor de pe site-ul scienzaonline.it.

Un arheolog italian descoperă o Biserică paleo-creştină în Turkmenistan

Un arheolog italian descoperă o biserică paleo-creştină în Turkmenistan. Descoperire excepţională: datează din secolul al III-lea d.Hr.

“Roma, 2 iunie – Structura unui foarte vechi domus creştin a fost descoperită în oaza Merv din deşertul Turkmenistanului, în Asia Centrală, de către un arheolog veneţian: datează de la sfârşitului regatului Parţilor (sfârşitul primului – începutul celui de-al treilea secol), după cum ne informează Gabriele Rossi Osmida, abia sosit de la ultima misiune de săpături, care a identificat o biserică paleo-creştină, încadrată în structura mai veche a lui Haroba Kosht („Castelul în ruine”, în limba turcomană), o ruină devastată de timp şi de milenii de războaie (distrugerea definitivă se datorează hoardelor lui Gengis Khan, în 1221). Este o descoperire răsunătoare. Edificarea acestui locaş creştin într-o perioadă atât de veche în inima Asiei centrale, după cum explică Rossi Osmida într-un interviu publicat azi de către revista electronică lunară „Scienzaonline.com”, găseşte fundamentare în unele mărturii înregistrate de unele texte din secolele IV şi VI, care vorbesc despre predica apostolului Toma (sau a ucenicilor săi) în oaza Merv, unde ajunsese în misiunea sa de evanghelizare, care în cele din urmă s-ar fi extins până în India. În cursul restaurării „Castelului în ruină”, organizată de către guvernul Turkmenistanului, misiunea arheologului italian s-a izbit de descoperirea unei cruci nestoriene din bronz, pentru ca apoi, rând pe rând, să iasă la lumină „diverse obiecte din ceramică inscripţionată, de un foarte mare interes, care conţin o gamă variată de simboluri paleo-creştine: cruci, pâini, peşti, viţă de vie, ramuri, miei care se adapă, etc. În urma acestor descoperiri – afirmă Rossi Osmida – în momentul de faţă nu mai avem nici un dubiu: Haroba Kosht reprezintă cea mai veche biserică creştină a Asiei Centrale.” În realitate, obiectivul principal încredinţat de către Guvernul Turkmenistanului lui Gabriele Rossi Osmida, responsabil cu proiectul internaţional „Margiana antică”, era recuperarea şi restaurarea monumentului arhitectonic medieval al lui Haroba Khosht, un complex ciudat, a cărui structură nu respectă tiparele cunoscute cu privire la zona Turkmenistanului în perioada Evului Mediu; nu este clar nici măcar scopul căruia trebuia să servească. Săpăturile au devenit şi mai complicate datorită daunelor foarte mari provocate acestui loc de către arheologii sovietici, care respingeau ipoteza că ar putea fi vorba de o biserică paleo-creştină. În cele din urmă însă, arheologul italian a identificat cea mai veche structură: „Nu era foarte mare – explică Rossi Osmida – şi reflectă sistemul aşa-numitelor «biserici cu o singură încăpere» răspândite în Orient în primele secole ale erei noastre. O a doua structură, mai masivă, datează din perioada stabilirii unui nucleu creştin nestorian în localitatea Merv (secolul al V-lea), care, după cum cunoaştem din documentele epocii, a construit o bazilică în cetate şi o mănăstire («Castelul în ruină» despre care vorbim) alături de palatul regal sasanid. Documentele antice ne transmit chiar şi numele fondatorului: Bar Gheorghys”. Nestorienii sunt cei care au îmbrăţişat erezia lui Nestorie, patriarhul Constantinopolului între 428-431, care considera că Hristos are două naturi distincte, una umană şi una divină. Odată cu uciderea ultimului rege sasanid (în anul 652), lipsiţi de protecţia regală şi persecutaţi de către adepţii zoroastrismului, nestorienii au abandonat acest loc, refugiindu-se în Siria; de aici au fost rechemaţi spre sfârşitul secolului al X-lea de către arabii abbasizi care căutau, prin ei, să destindă relaţiile cu vecinii bizantini. Dinastia turcă a Seleucizilor a aplicat şi accentuat aceeaşi politică, sprijinind o restaurare masivă a mănăstirii şi, mulţumită nestorienilor, s-a reuşit stabilirea unui raport privilegiat cu Republica Veneţiei. „În acea epocă – explică Rossi Osmida într-o notă – Merv era cea mai mare cetate din lume (număra mai bine de 200.000 de locuitori), bogată în palate şi monumente din care astăzi se pot admira doar ruinele. Aici s-a atins nivelul maxim de civilizaţie şi de toleranţă religioasă posibil în acea epocă. Convieţuiau în mod paşnic creştini, evrei, budişti şi musulmani. Aici îşi avea sediul una dintre cele mai mari universităţi ale Orientului, unde marele Omar Khayyam (1048-1131, părintele fondator al algebrei şi un cunoscut poet) preda matematica şi astronomia”. Însă după sosirea hoardelor lui Gengis Khan, care au distrus cetatea Merv de trei ori pe parcursul a câteva luni, această oază a fost abandonată pentru două secole şi nu a mai atins de atunci niciodată splendoarea pe care a cunoscut-o în vechime. Nestorienii s-au mutat definitiv în Iraq şi în Siria, unde au transferat şi toate arhivele. Astfel sfârşeşte istoria acestei biserici abandonate în deşert.

The Department of Archaeology and Ancient Near Eastern Cultures of Tel Aviv University, in cooperation with TAU’s School for Overseas Students (OSP), is pleased to announce two $5,000 scholarships for international students in the new one year international program for overseas M.A. students – Archaeology and History of the Land of the Bible.
The new MA program (and a credit program for Ph.D. students) is the first of its kind in Israel, providing an exclusive window into the fields of archaeology and the history of ancient Israel. Students will study the period starting at the end of the 2nd millennium BCE up through to the Muslim conquest in the 7th century CE and explore a variety of issues through lectures, seminars, field trips, study of the Bible and Modern Hebrew, and hands-on participation in archaeological excavations.
For the upcoming academic year, starting October 30, 2011, two $5,000 scholarships will be awarded to two outstanding students who wish to broaden their knowledge and understanding of ancient Israel. The scholarships will be granted to students chosen by an academic committee (Profs. Israel Finkelstein, Oren Tal and Oded Lipschits), based on submitted academic CVs, final transcripts from students’ previous academic institutions and an abstract of final papers or theses.

To find out more about the program and to apply for scholarships please visit the temporary homepagehere MASTER THE ART OF ARCHAEOLOGY. Or Contact the Program director – Ms. Nadin Reshef (nadin.reshef@ gmail.com). Applications should be submitted no later than May 31, 2011.

Şi dacă tot vorbeam despre descoperiri autentice şi despre omagiul care trebuie adus celor care-şi dedică viaţa studiului Scripturii, vreau să prezint următorul volum, publicaţie recentă a editurii Schocken:

Sacred Trash. The Lost and Found World of the Cairo Geniza, de Adina Hoffmann şi Peter Cole.

Poetul şi traducătorul Peter Cole şi eseista Adina Hoffmann reuşesc, în paginile acestui volum, să prezinte istoria şi importanţa descoperirii unei adevărate colecţii de scrieri antice în Gheniza din Cairo, conţinând texte şi informaţii de o deosebită importanţă pentru cunoaşterea Iudaismului primelor secole. Se aduce un omagiu cercetătorilor care au făcut posibil ca acele scrieri să fie scoase la iveală, să fie descrifrate, să fie publicate şi să ofere informaţii funamentale despre Iudaismul postbiblic. Această carte reuşeşte să exprime ceea ce probabil cercetătorii înşişi implicaţi în studiul acestor manuscrise nu ar putea să exprime într-o manieră atât de elegantă. Este o carte care convinge şi un exemplu despre modul în care cercetarea biblică şi talensul eseistic trebuie să se îmbine. După cum mai recunoşteam şi cu alte ocazii, ştiinţa pură riscă să plictisească, atunci când este prezentată celor care nu au experienţă în domeniu. De aici necesitatea unui ajutor al celor care ştiu cum să prezinte lucrurile. Astfel de contribuţii compensează deserviciile aduse de cei care îşi pun talentul în slujba banului (vezi şi acest articol), vânzând senzaţional ieftin şi distrugând credibilitatea cercetării biblice şi arheologice.

One May day in 1896, at a dining room table in Cambridge, England, a meeting took place between a Romanian-born maverick Jewish intellectual and twin learned Presbyterian Scotswomen who had assembled to inspect several pieces of rag-paper and parchment. It was the unlikely start to what would prove a remarkable, continent-hopping, century-crossing saga, and one that in many ways has revolutionized our sense of what it means to lead a Jewish life.

În urma unor discuţii fervente purtate între unii specialişti, preocupaţi de acelaşi fenomen despre care vorbeam în articolul trecut, anume raportul între studiile biblice şi media, s-a propus o soluţie: crearea unui grup de cercetători care să fie dispuşi să răspundă punctual diferitelor probleme de natură biblică şi să fie la dispoziţia jurnaliştilor atunci când va fi nevoie. S-a creat o listă provizorie cu experţi din diferite ramuri ale studiului scripturistic, care îşi asumă rolul de consultanţi şi critici ai articolelor şi ştirilor ce vor apărea în media, pentru a oferi publicului posibilitatea unei perspective cât mai obiective asupra subiectelor de natură biblică atacate de presă. La această listă se vor mai adăuga şi alţii, în măsura în care se vor oferi drept voluntari în această acţiune de filtrare a informaţiei de natură biblică. Deşi în mare parte provenienţi din cercuri protestante, aceşti specialişti încearcă să depăşească limitele confesionale şi să răspundă cât mai obiectiv cu putinţă întrebărilor, utilizând toate instrumentele ştiinţifice disponibile.

Puteţi consulta această listă şi puteţi apela la ajutorul lor AICI.

Motivat de trei „evenimente” cu conotaţii biblice care au creat senzaţie în ultimele luni – descoperirea unor piroane ale răstignirii, descoperirea unor „tăbliţe de plumb” din primul secol (sic!) şi calcularea sfârşitului lumii de către predicatorul Harold Camping – m-am gândit să abordez un subiect poate mai puţin discutat, anume relaţia dintre studiile biblice şi media. Încercând să îmi aduc aminte care au fost evenimentele din sfera studiilor biblice care au intrat în vizorul presei în ultimii ani, de când mă ocup în mod intensiv de acest domeniu, realizez că, în cea mai mare parte, avem de-a face cu cele mai bizare „poveşti” cu pretenţii ştiinţifice, care reuşesc să cucerească prima pagină a unor publicaţii în momente cheie, când statistic trebuie să existe o sensibilitate sporită a cititorilor pentru subiecte de natură religioasă (ex. sărbătorile Paştelui şi Crăciunului).

Voi încerca să fac o listă sumară:

  • Descoperirea unor sensuri ascunse în rândurile Scripturii, care până acum au rămas tăinuite Bisericii şi creştinilor şi care, prin meritul unor „cercetători”, reuşesc să spargă toate tiparele existente: că Cina cea de Taină a avut loc a avut loc miercuri, nu joi, deşi acest aspect a fost remarcat încă din primele secole, cauzat de două cronologii diferite propuse de către evanghelişti, care pot fi de altfel corelate ţinând cont de calendarul avut în vedere de fiecare; că  jumătate din Biblie ar fi falsă, descoperire aparţinând unui „profesor de religie”, Bart Ehrman, când, începând din secolul 17 până azi, problema e discutată şi rediscutată în lumea ştiinţifică; diferitele datări ale sfârşitului lumii, după calcule ce au la bază texte biblice.
  • Recuperarea unor scrieri care conţin aspecte „tăinuite” de către Biserica creştină sau cuvinte misterioase rostite de către Iisus ucenicilor săi, care odată aduse la lumină sunt în stare să schimbe complet faţa creştinismului. Vezi aici: diversele teorii din spatele Codului lui da Vinci; Evanghelia lui Iuda şi vâlva pe care a creat-o, etc.
  • Unele descoperiri arheologice senzaţionale ale unor pseudo-arheologi, care se dovedesc în scurt timp falsuri notorii: descoperirea a două cuie ale răstignirii de către Simcha Jacobovici, cunoscut de altfel şi pentru senzaţionala descoperire a „adevăratului” mormânt al lui Hristos la Talpyot, conţinând osuarul Său, al Mariei Magdalena, al Maicii Domnului, al lui Iosif, al lui Iacov şi al lui Iuda; descoperirea osuarului lui Iacov, care constituie obiectul unui proces pentru fals finalizat de curând; în fine, descoperirea „tăbliţelor de plumb” din Iordania, pretinse scrieri ale primii generaţii de creştini, care conţin până şi un portret al Mântuitorului…

Şi lista poate continua mult…

În schimb, observ că subiecte serioase, despre cercetările adevăraţilor experţi şi cercetători în domeniu, sunt complet ignorate. Chiar şi consultarea unor specialişti în cazul acelor „descoperiri” senzaţionale este foarte redusă. De ce oare?

Desigur, cum remarcam şi într-un alt articol, senzaţionalul se vinde. Ce înseamnă o astfel de ştire pentru marketingul media? Se preia informaţia, în forma sa cea mai „revoluţionară” şi se pune pe prima pagină a publicaţiei. Dacă se întâmplă să fie şi vreo sărbătoare mare creştină, cu atât mai mult va atrage atenţia cititorilor. Timp de câteva zile se vor da amănunte „cu linguriţa” privind aspecte particulare ale acelei descoperiri – alte titluri. Vor începe comentariile pro şi contra. Vor fi contactaţi specialişti în domeniu, eventual unii care să confirme acele teorii, fie pregătiţi de mai înainte, fie oferindu-li-se doar informaţii care să conducă spre un răspuns favorabil, fie prea slabi pregătiţi ca să ofere o replică pertinentă. Se va completa astfel catalogul cu confirmările specialiştilor – alte titluri. Desigur, lumea academică va cere dreptul la replică şi va încerca să contracareze aceste falsuri sau să le explice – alte titluri. Însă aceşti specialişti vor fi evitaţi iniţial, până ce va trece primul val de uimire şi de îndoială. În cele din urmă, sintetizându-se toate informaţiile culese în cadrul acestui proces, vom avea un alt titlu de prima pagină: descoperirea a fost un fals!!!  Iată cum o astfel de ştire reuşeşte să ţină încordat publicul timp de câteva săptămâni (sau mai mult), timp în care agenţiile media vor avea parte, de fapt, de ceea ce au nevoie mai mult: rating (=bani).

Iată de ce falsul se vinde mai bine chiar decât autenticul. O descoperire autentică va ocupa prima pagină mult mai puţin timp decât o astfel de ştire de senzaţie. Cercetarea ştiinţifică cu multă greutate va ajunge să ofere soluţii ultime cu privire la anumite probleme. Studiile ştiinţifice lucrează mai mult cu ipoteze, mai ales în aspecte mai puţin documentate până azi. Să urmăreşti toate aceste explicaţii poate fi de-a dreptul plictisitor, chiar şi pentru cei direct interesaţi. Dacă ar începe un specialist să explice, la televizor de exemplu, toate faţetele unei probleme, cu siguranţă 80% dintre spectatori vor schimba canalul în primele 10 minute… Pe de altă parte, aceste ştiri de senzaţii oferă soluţii!!! Oferă răspunsul ultim şi cel mai autorizat al acestor probleme, care nu mai lasă loc de interpretări. Iar acest lucru nu poate decât să îl atragă pe cel din exterior, mai puţin familiarizat cu procesul ştiinţific şi care are nevoie de răspunsuri scurte şi la obiect la preocupările fugare de această natură.

Desigur, stă în natura fenomenului religios să accepţi anumite lucruri pe temeiul credinţei, nu atât de mult pe cel al ştiinţei, însă acest fapt poate să ofere prilejul manipulării publicului în scopuri mai puţin „ortodoxe”. De aceea, chiar în cazul în care aparent astfel de informaţii ar părea că fundamentează într-un fel propria percepţie religioasă, sunt de recomandat puţină răbdare şi mult discernământ. Iar când totul va părea că se năruie, în urma atacurilor acoperite „ştiinţific” împotriva unor puncte de credinţă, de asemenea trebuie să se aştepte şi părerile mai autorizate în acea problemă, nu neapărat cele de natură confesională, ci a celor ce sunt în măsură să răspundă în acelaşi registru şi utilizând aceleaşi instrumente provocărilor lansate. Iar pentru cei interesaţi mai mult de aceste aspecte: lectura Scripturii, însoţită însă întotdeauna de lecturile autorizate ale celor care încearcă să o explice…

Nu fiţi ca “cei cu multă râvnă, dar cu puţină pricepere”…

Un biblist care, acum vreo două luni, ar fi auzit ştirea-bombă despre descoperirea a 70 de tăbliţe de plumb inscripţionate, supranumite „cele mai vechi scrieri creştine”, nu putea decât să îşi ţină pentru un moment respiraţia, jubilând la ideea că aceasta ar putea fi într-adevăr „descoperirea secolului”.  Cu siguranţă şi-a amintit de vestitele Manuscrise de la Marea Moartă şi de modul în care acestea au revoluţionat lumea ştiinţifică, dând de lucru bibliştilor pentru cel puţin 50 de ani. Descoperirea unor manuscrise iudeo-creştine din secolul întâi ar fi însemnat cu adevărat o revoluţie în câmpul biblic, care nu putea decât să îi creeze o emoţie foarte puternică. Încearcă să vadă despre ce este vorba, însă îşi dă seama că, de fapt, nu sunt puse la dispoziţia cercetătorilor decât câteva file din aceste scrieri, prea puţin pentru a se da un verdict cu privire la importanţa lor. Media nu ţine însă cont de acest aspect: începe să scrie despre cele mai vechi texte creştine, scrise poate chiar de ucenicii lui Hristos, care ar revela unele aspecte tăinuite până acum ale vieţii lui Hristos, a căror descifrare cu siguranţă ar schimba complet faţa actuală a creştinismului. Curând acestui fenomen i se adaugă şi câteva nume mari ale unor cercetători de renume în câmpul biblic, care, probabil entuziasmaţi şi ei de eventualitatea unei astfel de descoperiri, încep să emită păreri cu privire la importanţa lor. Trecând acest prim val de emoţii, biblistul începe să îşi pună întrebări… Află că de fapt aceste scrieri fuseseră descoperite deja de mai mulţi ani şi abia acum (de Paşti!!!) au fost aduse la cunoştinţa marelui public. Începe să întrebe pe unii mai acreditaţi în domeniu; aceştia nu pot însă decât să îşi exprime scepticismul, ca întotdeauna de altfel, chiar şi atunci când se tratează de scrieri deja acceptate şi consacrate. După câteva zile, apare o altă ştire: se pare că, cotrobăind printre filele acelor cărţi, s-a descoperit chiar o imagine a lui Hristos [sic!]. Treaba începe să pară din ce în ce mai dubioasă. Cu cât trecea timpul, cu atât speculaţiile privind ineditul acestor scrieri se înmulţeau, urmărite însă îndeaproape de privirea critică a cercetătorilor, tot mai ofensaţi de modul în care publicul poate să „înghită” astfel de informaţii nedigerate. Astăzi, în faţa unui munte de opinii pro şi contra, biblistul nu poate decât să renunţe la atitudinea sa iniţială şi să accepte resemnat situaţia aşa cum este: un nou fals, destinat ridicării ratingului anumitor publicaţii şi agenţii media în momentele în care toţi, creştini sau necreştini, manifestă o sensibilitate crescută faţă de un astfel de subiect. Astăzi falsul se vinde aproape la fel de bine ca şi originalul. Contează doar să aibă o publicitate bună. Iar biblistul îşi dă seama că părerea sa nu a interesat aproape pe nimeni… Şi începe să regrete momentele de slăbiciune plină de speranţă pe care l-a manifestat chiar şi el la început. Şi se întoarce la vechile lui texte, deja atât de banale pentru mulţi, însă care continuă să reverse noi şi noi sensuri şi să îl provoace mereu, în ciuda secolelor de muncă asiduă depusă pentru înţelegerea lor…

Pentru o prezentare obiectivă a problemei acestor tăbliţe , vezi studiul: „Artifacts and the Media: Lead Codices and the Public Portrayal of History”